Despre

Dragii mei cititori !

     Am decis să scriu acest blog cu scopul de a vă prezenta o locație mai puțin cunoscută, respectiv locul unde eu m-am născut și am copilărit, satul Cîmpani (Comuna Cîmpani) din județul Bihor.

     Printre obiectivele turistice ale comunei Cîmpani se află Valea Sighiștelului.O plimbare pe Valea Sighiştelului, într-una dintre cele mai bogate zone, în peşteri, din România este binevenită oricând. Este o zonă de o sălbăticie rară, dar care vă va plăcea cu siguranţă. Departe de agitaţia cotidiană, locul vă îmbie la relaxare. De-a lungul a patru kilometri, veţi găsi nu mai puţin de 200 de caverne, una mai frumoasă ca alta. Cele mai multe dintre ele pot fi explorate. Atenţie, însă. Aveţi nevoie de echipament special

     Cu toții cunoaștem zicala: „nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, ei bine, eu  sunt total de acord cu aceasta.

Vă salut cu mare drag !